La începutul acestei săptămâni, o delegație a clubului din Manchester a fost la Timișoara pentru a pune la punct toate amănuntele șederii echipei engleze în oraș. Ieri, britanicii au publicat pe site-ul lor oficial un ghid destinat suporterilor care vor să facă deplasarea în Banat la meciul din play-off-ul Europa League, de joi, 19 august.
Cele mai mari probleme ale acestora par a fi, conform textului de pe mcfc.co.uk, calitatea scărilor de pe „Dan Păltinișanu” și faptul că fanii nu pot intra cu băuturi cumpărate din afara stadionului. Cunoscându-și propriii suporteri, probabil că oficialii lui City s-au gândit la cantitățile de bere pe care aceștia le consumă înaintea meciurilor și care le-ar putea îngreuna deplasarea la stadion.
„Facilitățile în interiorul stadionului sunt limitate și nu se permite accesul cu băuturi achiziționate în afara arenei. Este recomandat să aveți mai multă grijă la intrarea și la ieșirea din stadion, pentru că scările sunt foarte abrupte și inegale, fără balustrade”, îi anunță cei de la Manchester City pe suporteri.
Vine Robinho!
Pe de altă parte, antrenorul echipei Manchester City, tehnicianul Roberto Mancini, a stabilit ieri lotul de jucători pentru dubla manșă cu FC Timișoara, din play-off-ul Ligii Europa. City va veni la Timișoara cu aproape toate vedetele, Kolarov, Kolo Toure, Vieira, de Jong, Adebayor, Robinho, Santa Cruz și Tevez. În lot nu au fost incluși jucătorii Craig Bellamy, David Silva și Steven Ireland.
E bine că City vine cu toate vedetele. La fel au făcut și cei de la Șahtior și i-am eliminat Gheorghe Chivorchian, director general Poli
Dacă autoritățile ne-au oprit din banii pe care ni-i promiseseră, acum au de unde să facă reparații, inclusiv la scări Marian Iancu, patron Timișoara Floryan Meyer, din Germania, va fi centralul care va arbitra meciul dintre FC Timișoara și Manchester City
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER